Cei care au dileme cu privire la modul cum poate fi trăită sau ce înseamnă sfințirea vieții ar trebui, printre altele, să citească viața Sfintei Teodora de la Sihla. Să vadă cât de greu ajungi să te întâlnești cu Hristos și cât de mult înseamnă să rămâi pe Cale, după ce ai descoperit-o. Să înțelegem că viața nu e un joc, un spectacol ieftin la care intri și ieși când poftești. Ci faptul că, dincolo de toate așa-zisele aparanțe existențiale se găsește drept miză mântuirea. Nu plăcerile banale ale momentului sau poftele instinctelor umane. Și atunci perspectiva asupra lucrurilor se schimbă.
Cea care a devenit “floarea duhovnicească a Moldovei” s-a născut în jurul anului 1650, în satul Vănători, de lângă Târgu Neamț. Părinții au măritat-o cu un tânăr slujbaș din Cetatea Neamțului. A trăit mai mulți ani alături de soțul ei, dar Dumnezeu i-a trimis o grea încercare, aceea că nu avea copii. S-a înțeles cu soțul ei ca amândoi să intre în mănăstire. Astfel, pe când avea 30 de ani, Teodora a intrat în mănăstirea Vărzărești, în Munții Buzăului. După câțiva ani, stareța Paisia, cu o parte din maici, a părăsit mănăstirea, din pricina atacurilor turcilor și a tătarilor. Restabilindu-se liniștea în țară, maicile, între care și Teodora, s-au așezat undeva în părțile de sud ale Munților Vrancei. Trecând aproape 10 ani de aspre nevoințe, Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munții Neamțului, și cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului, s-a retras în pădurile Sihlei, pe atunci locuri retrase și sălbatice. Acolo, Sfânta a întâlnit un sihastru bătrân care i-a oferit chilia lui de sub stâncile Sihlei, iar el și-a căutat un adăpost și mai trainic în altă parte. Uneori, era vizitată de părintele Pavel, care venea să-I cerceteze pe sihaștri și să-i împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Se spune că Sfânta ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult. Înainte de a muri, Teodora s-a spovedit, s-a împărtășit și a rostit cuvintele: “Slavă Ție, Doamne, pentru toate”. Prin anii 1725-1730, întru pomenirea nevoințelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat schitul Sihla, cu o bisericuță de lemn, care dăinuește și astăzi. În anul 1852 sfintele sale moaște au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev, unde se află și azi.