Să nu ne depărtăm de la luptele contra păcatelor. Oare viața noastră este lungă? Nu este ea oare cincizeci de ani, sau șaizeci sau șaptezeci, cel mult o sută, și, oare, mult ne este nouă a ne osteni? Aici, să ne ostenim puțin, iar acolo, la ceruri, vom împărăți în veci. Sau dimpotrivă: aici, trăind puțin cu slavă, bine hrăniți, bînd și făcînd poftele trupești, fără de înfrînare, acolo, pe veci vom fi dați la osîndă. Să ne îngrijim că Hristos Însuși ne cheamă. Spre Dînsul să ridicăm mintea noastră și să viețuim cu înțelepciune dumnezeiască: cu post, cu rugăciune, cu osteneală și cu răbdare, plîngîndu-ne păcatele și avîndu-l pe El pururea în fața ochilor și ziua judecății. Să nu slăbim grija noastră ci, precum am început, așa să și sfîrșim. Că a zis Domnul: «În ce te voi afla, întru aceea te voi și judeca.» Să păzim cuvintele acestea în inimile noastre și să nu slăbim aproape de moarte. Că nu știm cînd va veni ceasul morții și va răpi pe fiecare din noi. Și, de va găsi sufletul nepregătit, va fi osîndit în focul cel veșnic. Iar de ne va afla moartea întru pocăință, atunci, scăpînd de toată scîrba, vom dobîndi bunătățile cele de obște, întru Hristos.