A practicat magia și vrăjitoria la cel mai înalt nivel. Profesionist, s-ar spune astăzi. Și-a câștigat un nume în epocă, fiind căutat pentru eficiența cu care ”colabora” cu demonii. Într-un târziu, smerenia, credința statornică și curățenia unei fecioare l-au întors definitiv din acest drum. A devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți. L-a îmbrățișat pe Hristos până la moarte.
Sfântul Ciprian a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, fiind originar din Cartagina. Încă din fragedă tinerețe a fost dornic de învățătură, și, având o familie cu bună stare materială, a colindat cele mai vestite școli ale filosofiei și vrăjitoriei din vremea sa: Atena, Egiptul, Caldeea, India. Astfel, s-a desăvârșit în toate tainele mizerabile ale magiei și citirii în stele. A dobândit printre păgâni, o mare faimă, fiind căutat pentru nelegiuitele lui îndeletniciri păgânești, dar mai ales pentru dușmănia lui față de creștini, pe care îi batjocurea pretutindeni. Astfel, Ciprian a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai iscusiți filosofi și un vrăjitor de temut. Tot în acea vreme, trăia în Antiohia o fecioară creștină, numită Iustina, care s-a născut din părinți păgâni. Auzind vorbindu-se de Hristos, a cercetat pe ascuns adunările creștinilor și reușit să aducă la dreapta credință toată familia ei. În scurt timp, s-a dus vestea despre viața ei curată și, totodată, despre frumusețea ei. Un tânăr grec, Aglaid, s-a îndrăgostit de ea și când a văzut că i s-a împotrivit, s-a dus la vrăjitorul Ciprian. Sigur pe puterile sale magice, Ciprian a trimis de trei ori cele mai puternice vrăji către Iustina, însă nu a izbutit nimic. Fecioara a rămas nestrămutată în hotărîrea ei de a rămâne mireasa lui Hristos. Când a văzut neputința meșteșugului pentru care muncise zeci de ani, Ciprian a împărțit averea sa săracilor și a ars toate cărțile de vrăjitorie. Apoi, s-a botezat în numele Sfintei Treimi. Toată viața, de aici înainte, și-a închinat-o slujirii lui Hristos. Mai târziu, a fost făcut episcop în Cartagina. Pe vremea prigoanei lui Dioclețian, atât Ciprian, cât și Iustina, au fost prinși, bătuți până la moarte și sfâșiați cu gheare de fier. Pentru că nu au încetat să-l mărturisească și au rămas nevătămați, au fost trimiși în Nicomidia, înaintea împăratului, și li s-au tăiat capetele, luând cununa mucenicilor.