Preasfințitul Ioachim, primul arhiepiscop ales al Eparhiei Romanului și Bacăului

17 Decembrie 2014

În ziua de 16 decembrie 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au început lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

După deschiderea lucrărilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. Dintre candidaţii desemnaţi de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, în consultare cu Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timișoarei, Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului.

În continuarea Ședinței Sfântului Sinod, sub președinția Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a avut loc alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Dintre cei doi candidați desemnați de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în consultare cu Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin vot secret, cu 35 voturi, din 45 de voturi exprimate, a fost ales Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul ca cel de al 77-lea ierarh al Romanului și Bacăului. PS Ioachim Băcăuanul a devenit astfel primul arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, de la ridicarea eparhiei de la rangul de episcopie la cel de arhiepiscopiei, în anul 2009.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt de felicitare celor doi ierarhi nou aleşi în plenul Sfântului Sinod: „Este important pentru noi să evaluăm lucrarea de până acum a candidaţilor, dar şi capacitatea lor pentru o slujire viitoare într-un post superior, cu o responsabilitate mai mare, pentru că în Biserică, în general, onoarea vine din muncă, din slujire, din osteneală. Îi felicităm pe cei doi ierarhi care au fost promovaţi prin această alegere şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Arhiereul Cel veşnic, să-i binecuvânteze şi să le dăruiască mult ajutor în lucrarea pe care o au de desfăşurat în continuare pentru binele Bisericii“. În încheiere, Preafericirea Sa a prezentat succint activitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan şi cea a Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul în slujirile încredinţate lor până la aceste alegeri.

În cuvântul rostit după aflarea rezultatului votului, noul Arhiepisop ales al Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a spus: „Mulţumesc lui Dumnezeu care V-a inspirat pe Preafericirea Voastră, pe Înaltpreasfinţiile Voastre şi pe Preasfinţiile Voastre să îmi acordaţi votul de încredere pentru a primi această înaltă demnitate de Arhiepiscop al istoricei Eparhii a Romanului şi Bacăului. Aceasta mă obligă mult. Faptul că de 14 ani m-am ostenit în această eparhie alături de venerabilul părinte spiritual al Romanului şi Bacăului, vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie, mi-a oferit şansa de a cunoaşte îndeaproape lucrurile în această eparhie. De aceea, pentru faptul că mi-aţi încredinţat acest vot de încredere, voi continua lucrarea pastoral-misionară, administrativ-gospodărească şi cultural-socială în această eparhie“.

La final, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a declarat pentru Ziarul Lumina că Sfântul Sinod l-a învestit să continue lucrarea pastoral-misionară împreună cu preoţii, călugării şi toţi cei care participă la viaţa Bisericii, în istorica Eparhie a Romanului şi Bacăului: „Trebuie să continuăm lucrarea misionară a Bisericii în parohii, în mănăstiri, în toate comunităţile care aparţin acestei istorice eparhii şi, totodată, să ne angajăm la a răspunde cu acribie la exigenţele timpului, ale societăţii, ale Sfântului Sinod şi ale tuturor regulamentelor bisericeşti. Totodată, având conştiinţa că au fost şi sfinţi care au stat pe scaunul vlădicesc de la Roman, mă simt impulsionat să duc mesajul şi stindardul Ortodoxiei în eparhie“.

Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Romanului și Bacăului va avea loc în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva”, din Roman, în duminică 4 ianuarie 2015.