În perioada 15 și 21 iulie 2024, glasurile celor mici au umplut curtea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Bacău.
Cu încântare, 65 de copii și 20 de tineri voluntari au petrecut o săptămână împreună la Școala din tinda Raiului!
Activitățile derulate de voluntarii ASCOR, împreună cu tinerii voluntari ai parohiei a umplut timpul în cel mai frumos mod, între orele 8 și 16.
De-a lungul săptămânii, sub atenta supraveghere a preoților slujitori și a doamnelor preotese, copiii au participat la ateliere educative, care dezvoltă creativitatea, îndemânarea și abilitățile sociale, îmbinând educația non-formală, cu educația religioasă și medicală.
Tradiționala excursie din cadrul școlii de vară s-a concretizat anul acesta printr-o vizită la Cinema City, unde cei peste 80 de participanți au vizionat filmul Întors pe dos 2, prilej de autoanaliză a sentimentelor și soluțiilor pe care cei tineri le găsesc la provocările cotidiene.
Școala de vară s-a încheiat pentru cei care au dorit cu participarea la Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășiri, la sărbătoarea Sfântului Ilie, dar și la Sfânta Liturghie Duminicală.
Mulțumim în mod deosebit voluntarilor, care și anul acesta au avut grijă ca fiecare copil să se simtă binevenit, valorizat și încântat de Școala din tinda Raiului, pe care noi toți îl simțim la Biserica "Sfântul Gheorghe"!