Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bacău au poposit astăzi, 23 martie, vreme de un ceas, la Așezământul parohiei noastre pentru a explica pericolele la care sunt supuși copii atât în spațiul privat, cât și cel public. Toți cei prezenți s-au dovedit a fi mai mult decât interesați de modul în care trebuie să se protejeze de agresori, de persoane rău intenționate, de mesajele agresive care le primesc prin mediul virtual ori prin mass-media, iar mulțumirea noastră a fost cu atât mai mare cu cât reprezentanți ai Legii au venit să întărească ceea ce și noi le repetăm adeseori: să fie atenți cu cine vorbesc, ce vorbesc, să nu aibă încredere în persoane străine, să-ăi iubească părinții, să-i respecte, să-i asculte, să evite violențele și agresiunile de orice tip și să se țină de școală. La sfârșitul întâlnirii din care n-au lipsit întrebările, fiecare dintre copii a primit din partea IJP Bacău câte un rucsac.