Spunea unul dintre Sfinții Părinți: “Să mă credeți că nimic nu tulbură, nu scârbește, nu rănește, nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana, decât a cugeta asupra psalmilor și a citit cu stăruință Psaltirea. Căci toate cărțile spre folos nu puțină supărare le fac dracilor, însă nu așa cum le face Psaltirea. Pentru aceia, să nu o trecem cu vederea pentru că, noi, cugetând psalmii, pe de o parte, pentru noi înșine ne rugăm, iar pe de alta, îi blestemăm pe draci. Când zicem: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile mele”, sau: „Nu mă lepăda pe mine, în vremea bătrâneților, când va slăbi puterea mea, să nu mă lași pe mine”, ne rugăm pentru noi. Iar când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”; și iarăși mai putem zice: „Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării. Sau: ‚Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”. Sau: „Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”. Ori, putem zice: „Armele lor să intre în inimele lor și arcurilor lor să se zdrobească. Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o întoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”. Cu unele cuvinte, ca acestea, blestemăm pe draci.”