Pe chipurile celor 30 de copii integrați în programul social-filantropic derulat la Așezământul “Samarineanul milostiv” de la biserica Sf. Gheorghe din Bacău, Moș Nicolae a așternut zâmbete de bucurie. Micuții de la școlile nr. 10 și “George Bacovia” care beneficiază, zilnic, de o masă caldă la prânz, au avut surpriza să primească daruri prin concursul mai multor băcăuani milostivi care au răspuns la chemarea preoților slujitori de la sfântul lăcaș. Cu binecuvântarea PreaSfințitului episcop Ioachim Băcăuanul, am reușit și în acest an să facem mici bucurii copiilor din parohia noastră. Cu toate că numărul copiilor, beneficiari ai acestui program social, a crescut, cadourile au fost mai substanțiale decât în anii trecuți datorită aportului mai mare al credincioșilor doritori de fapte bune în Postul Nașterii Domnului.
Programul social desfășurat la Așezământul “Samarineanul milostiv” se derulează cu succes de peste zece ani, asigurând sprijin familiilor cu dificultăți financiare din parohia Sf. Gheorghe.