Cine mai are nevoie de imnografi filantropi?

dsc_0057

14292385_1257814404251290_5253906130405026050_nwp_20160303_15_44_07_rich
Într-o societate românească abrutizată de egocentrism și rapacitate, în care valorile autentice tind a deveni povești pentru copii, unde zbuciumul sufletesc zdruncină din temelie întreaga ființă umană, dislocând-o din tradiția creștină, căutarea adevărului devine o provocare. Una lungă și anevoioasă la care mulți se încumetă, pe care însă puțin o dovedesc.
Însă o dată descoperit, adevărul își face sălaș în suflet și conștiință. Iar acolo, puțin câte puțin, începe să rodească asemenea unei semințe ce a căzut pe pământul cel bun. Din fructele zămislite, la timpul lor, se hrănesc gândurile cele frumoase, izvorâtoare de fapte bune și cuvinte folositoare. Astfel s-au petrecut lucrurile și cu tânărul Ilie, devenit Ioachim după călugărie, trăitor în obștea duhovnicească a marilor părinți ai veacului XX. L-au format, asemenea trăirii și credinței lor, stâlpi ai Ortodoxiei românești, părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Petroniu Tănase, Ioanichie Bălan și mulți alții, parte vie a Patericului românesc. Când ieromonahul Ioachim a plecat, în 1990, la studii în Franța și a început să vorbească francezilor de grandoarea și lumina Ortodoxiei, a cultivat în inimile multor străini dragostea de creștinismul răsăritean. Astfel, pe lângă studiul doctoral dedicat ”Îndumnezeirii omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae”, călugărul moldovean a propovăduit și convertit oameni și suflete. ”Pe când era la Paris, la studii, Înaltpreasfințitul Ioachim ne-a sprijinit și ajutat mult, și ne-a adus la cunoștință Ortodoxia. Datorită învățăturilor sale, mereu pline de seninătate, purtând amprenta delicateței și a discreției, practicarea vieții ortodoxe ne-a deschis, cu adevărat, ușile sfințeniei, și ne-a condus deseori la stări inexprimabile, atât de complete prin frumusețea lor”, avea să mărturisească Guy Detouche, unul dintre francezii, căutători de adevăr, care au renunțat la țara natală pentru a trăi creștinește pe plaiuri moldave, alături de familie.
Iar sămânța din sufletul arhiepiscopului Ioachim avea să rodească, nu doar prin mănăstirea ortodoxă românească întemeiată la Paris în anii de studiu, ca o încununare a iubirii de Dumnezeu și de semeni, ci și prin multe alte zidiri de clădiri, de suflete, de conștiințe. Pentru că, întors pe meleagurile natale, s-a zbătut pentru a pune temelia Căminului de bătrâni de la Hârja, devenit unul dintre cele mai mari din țară. Apo, s-a implicat pentru a înființa Fundația ”Episcop Melchisedec” și a reda prezentului imaginea completă și complexă a marelui său înaintaș pe scaunul arhieresc de la Roman, episcop Melchisedec Ștefănescu.
Purtat pe aripile muzicii bizantine pe care și-a însușit-o, mai întâi din privegherile de toată noaptea în strana mănăstirii Sihăstria, iar mai apoi, învățând alături de marii protopsalți și dascăli ai Bisericii noastre, arhiepiscopul Ioachim a compus imnuri și slujbe pentru sfinții români, canonizați după 1990. Rugători în ceruri pentru poporul român, din toate zonele țării, moldoveni, ardeleni ori munteni, sfinții martiri, cuvioși ori cuvioase, cu toții sunt cântați și lăudați în Biserica noastră. În imnuri bisericești, înălțătoare de suflete către cer prin mesajul lor, în cântări izvorâtoare de dragoste de Dumnezeu și de semeni. Deci, mai avem nevoie în țară de astfel de oameni? Credem că da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *