Scurtă scrisoare către părintele profesor Constantin Leonte

20 Februarie 2016

Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. De dimineață până seara târziu. Chiar și acum, la orele astea din noapte, sunt preoți și credincioși care se roagă lângă tine. E ca la Sfintele Paște. Știu că ți-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole și conferințe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos.

A fost dimineață, la primele ore, și părintele Arhiepiscop Ioachim. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în diminețile când dialogam despre sfintele Taine și ierurgii. Au venit și copiii de la școală cu doamnele profesoare și foștii elevi de la Seminar, preoți prin toată Moldova, și foștii colegi de facultate. Au cântat frumos și diaconii de la Catedrala din Roman și maicile de la mănăstirea Agapia. Preoții care predau Religia au făcut, și ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector și te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului școlar. Nu mai spun de creștinii noștri din Cornișa și cei de la Sfântul Nicolae, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulți și au umplut biserica de flori. Așa cum îți place.

Să-ți mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroși oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ți-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul și inima la sfinția ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde și blânde sădite în conștiințe. Toate alese din cufărul sufletului de creștinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit.

Mă opresc aici. Știi mult mai bine ca mine că în astfel de clipe cuvintele nu prea mai au rost. Nici sens. Indiferent de forma discursului. Așa că-ți aduc aminte să privești, de acolo de sus, coroanele le-am așezat afară lângă zidul sfântului locaș. Sunt atât de frumoase! Florile le-am hotărnicit jur împrejur ca niște modele florale precum cele din mănăstirea Voroneț, despre al cărei albastru ai întocmit acel studiu teologic atât de apreciat.

Mai lasă puțin deoparte cărțile. Am citit mesajele, atent meșteșugite, scrise cu inimă pentru sufletul tău de om bun.

Tinerii au făcut și multe fotografii pe care le-au postat pe internet. Majoritatea pe rețelele de socializare. Toate sunt frumoase, dar triste părinte profesor, pentru că-mi vorbesc de plecarea ta prea subită dintre noi. Și ne-ai lăsat cu multe proiectele, cu multe vise și gânduri ce trebuiau împlinite.

Urmează o noapte lungă, dar să nu uit să-ți mai spun ceva. Când am vorbit cu mama sfinției tale de plecare, mi-a mărturisit plângând ”Îmi va fi tare dor de el!” și am simțit acest dor atât de adânc câ nu i-am deslușit capătul. Mi-a părut nemărginit și am tăcut.

Acum ce să-ți mai zic, plâng și mă rog părinte profesor să-ți găsești liniștea, pentru că noi vom rămâne tulburați în nemernicia păcatelor noastre!